s

CENTRUL ISTORIC BOTOȘANI

Se dă un mit istoric tuturor, spațiul revine numai câtorva, iar adevărul rămâne să fie însușit. Se fac descoperiri la întâmplare (cu ocazia a diverse reabilitări), se studiază elemente de monografie, dar spatiile rămân neexplorate. Se pune întrebarea: există/ nu există o rețea de beciuri comunicante sub Vechiul Târg al Botoșanilor? Întrebarea - asemeni mitului - revine tuturor, însă răspunsul apare ca sumă a diverse procedee realizate de echipa noastră.

OBIECTIVE:

– Confirmarea/ infirmarea mitului potrivit căruia ar exista o rețea de tunele subterane ce comunică între ele, fiind astfel un oraș subteran;
– Scanare tridimensională:
– Scanare georadar;
– Aplicație Gis Hartă interactivă;
– Aplicație Tur virtual;
– Întocmire raport științific;

 

Centrul Vechi este ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea pe o structură complexă de beciuri boltite, dispusă pe două niveluri, fiind executate din piatră. Se pare că beciurile datează din perioada medievală, fiind folosite atât ca spaţiu de depozitare a mărfurilor pentru comercianţii din zonă, cât şi pentru refugierea populaţiei în timpul năvălirilor. Clădirile, construite după modelul celor din Leipzig, sunt cu parter şi etaj. Spaţiile boltite de la parter aveau şi au şi astăzi rol comercial, iar etajul era şi este utilizat ca locuinţe. Aici se strâng la un loc 60 de clădiri monumente istorice şi oferă atât locuitorilor cât și vizitatorilor imaginea unui mic Leipzig.

PROIECTUL NOSTRU, PE ETAPE ȘI REZULTATE

Pentru noi, procesul de digitalizare a Centrului Istoric Botoșani a însemnat o întruchipare a colaborării interdisciplinare dintre diversele domenii conexe arhitecturii, tehnologii și cercetare, totul realizându-se cu scopul de a identifica realități puse sub semnul întrebării. Am privit spațiul mai întâi prin lentilele dronei – pentru a putea genera ortofotoplanul – suport al hărții interactive solicitate de beneficar, și am continuat cu „ochiul” aparatului de fotografiat. Cea din urmă etapă ne-a permis să adunăm materialul necesar realizării turului virtual – o altă piesă principală principală pe lista beneficiarului, pe care o puteți accesa prin scanarea codului QR. Aceste procedee ne-au permis să prindem „rădăcini” și să ne reîntoarcem numai din mouse în mijlocul Centrului Istoric, însă n-au fost suficiente pentru a transforma mitul în certitudine. În aceste condiții, am continuat cu digitalizarea și am privit spațiul prin „ochi de scanner” – scanarea arheologică profesională fiind, de altfel, una dintre activitățile principale prevăzute în contract.

În această manieră am ajuns la jumătăți de concluzii întrucât, deși structura subterană adăpostită numai de casele unora a devenit model tridimensional al tuturor, starea de degradare avansată a limitat accesul aparaturii de scanare tridimensională. Desigur, acest aspect a fost unul dificil – însă am reușit, prin intermediul scanării georadar (de la nivelul solului) să identificăm structuri care să le continue sau să „concureze” cu cele identificate anterior.

O dată cu finalizarea proiectului, afirmatia tine loc de orice interogatii, iar ideea de „mit” se dizolvă – lăsând loc realitătii conform căreia există beciuri subterane și, în ciuda degradărilor și a acceselor ușor limitate, există posibilitatea unei comunicări între un beci și beciul celuilalt.

NOR DE PUNCTE

Norul de puncte întruchipând modelul tridimensional al Centrului Istoric Botoșani creează o imagine unitară a spațiului – vizând atât arhitectura de la suprafață cât și structura subterană. Poate fi vizualizat atât în cod RGB (culorile sunt cele preluate din realitate, pixelii mapați peste punctele scanate provenind din imagini HDR), cât și în functie de indicele de reflectanță al obiectului scanat. În cazul structurilor subterane, norul de puncte este apropiat realității inclusiv cromatic (făcând obiectul principal al cercetării), în timp ce arhitectura de la suprafață se dezvăluie monocrom.

 

d
Sed ut perspiclatis unde olnis iste errorbe ccusantium lorem ipsum dolor